Pe trotuar!

Vinerea trecută ne-am luat biciclete. În sfârşit! Aşteptam momentul ăsta cam de pe la mijlocul lui februarie, de când cu gradele pozitive. Şi am fost şi foarte pregătită în tot ceea ce priveşte biciclete mountain bike pentru începători (pe mountain, nu pe biţă), magazine în Brno, site-uri pentru Brno, outlet-uri din Brno şi multe altele care ar putea încape foarte bine într-un alt post.

Ne-am luat biciclete! Şi nevoie mare am plecat cu ele spre casă, fără cască, fără bec, doar cu câte un cric de căciulă şi multă voie bună. Am dat şi peste câini care nu ne-au făcut nimic pentru că stăteau frumos în lesă, şi peste o ceată de boschetari, plini de mizerie, fumând chiştoace de pe jos şi împărţind vreo 3 litri de bere şi … peste un domn poliţist, cu staţia în mâna stângă care mi-a făcut semn să trag pe dreapta.

Îmi zice ceva în cehă, îi zic că nu înţeleg şi mă întreabă într-o engleză uşor stricată “What is this?”. Cum l-am văzut că arată spre bicicletă, îmi venea să îi zic “Bike.” uşor mirată. Dar imediat mi-am dat seama care e buba – noi mergem cu biclele pe trotuar! Florin s-a prins mai repede şi imediat s-a dus pe stradă, eu am rămas uitându-mă lung la nenea poliţist. Şi acum ce fac? Prin Bucureşti nu mergeam pe stradă pentru că aveam pistele prefăcute, Contessa era nouă şi o lovire era fix ce-mi lipsea.

M-am dat jos de pe bicicletă şi eram hotărâtă să merg pe lângă ea până acasă (drept vorbind, nu eram foarte departe), când am văzut maşina din spate că încetineşţe, să am eu timp să ajung pe carosabil. Urcă-te înapoi pe bicicletă, ia-ţi inima în dinţi şi pe ei Mimicule!

Concluzia? În Brno îţi iei bicicletă, dar mergi pe unde vor ei, nu pe unde ţi-e ţie mai uşor. Altfel, dai 1,000 de coroane amendă. Dar şi şoferii sunt drăguţi.

Asta a fost toată plimbarea. În weekend a plouat de-a rupt, parcă în ciudă.

Image

Advertisements

Mămăligă şi Brno

Că mi-e un dor de merdenele ca de ochii din cap, nu vreau să mă mai gândesc! Dar de ceva timp încoace aveam o apăsare pe suflet, care îmi tot dădea târcoale. Voiam să mănânc mămăligă ca la mama acasă.

Ieri la birou, între două mail-uri, am găsit pe net o reţetă de Tocăniţă cu ciuperci şi mămăliguţă şi în drum spre casă ne-am apucat să luăm toate cele necesare. Am găsit ciuperci champignon frumoase foc (şi la ofertă!), am găsit păstârnac bun pentru supa de legume, am găsit pătrunjel verde, proaspăt ..  ce să mai! Le găsisem pe toate! Numai mălaiul lipsea.

Ne-am dus la raionul de faină şi toate pachetele de acolo aveau câte un fir de grâu pe ele, semn că nu era ce trebuie. În dreapta, prafuri de la Dr. Oetker pentru prăjituri semi-făcute, în stînga, zahăr în aroape toate stările de agregare. Dăm un Google translate şi vedem că mălaiul e kukuřičná mouka.

Tot zicând în gând kukuřičná mouka, mă uitam după vreun angajat al magazinului care ar putea să îmi arate locul în care găsesc ce-a găsit şi Columb, printre multe altele şi mulţi alţii. Nimeni. Mă duc la tanti de la raionul prăjituri, zic cu juma’ de gură kukuřičná mouka şi o văd cum întinde o mână spre o diagonală stângă, zicând un bla bla bla mysly bla bla. Când aud de mysly îmi amintesc de mysly platek, batonul de cereale pe care mi-l cumpăr de la patiserie în drum spre birou.

Bun! Deci la cereale să mergem. Dar cum, dacă de acolo venim? Şi Florin mă trage spre cerealele de dimineaţă, alea în cutii cât ghiozdanul, care-ţi asigură aportul de fibre şi vitamine şi glucide şi ce mai vrei tu, pe toată durata zilei.

Şi da, l-am găsit! Era acolo şi ne aştepta! Şi nu oricum, în varianta bio instant, rapid ca un ness şi bio normal, molcom ca o cafea turcească, pe care eu nu ştiu să o prepar.

L-am luat pe ăla instant, pentru că nici la mămăligă nu mă pricep cine ştie ce.